
Bike Check Inn
Cicloturismul, o nisa valorificata la Bunesti
La câtiva kilometri de Viscri, în satul Bunesti, anul trecut a fost deschisa o pensiune, Bike Check Inn, în care se pot caza iubitorii de drumetii cu bicicleta. Practic, zona este inclusa într-o retea de trasee de biciclete si de drumetie care strabate asia protejata Podisul Hârtibaciului-Târnava Mare din Transilvania si care totalizeaza 229 km. Traseele trec prin 26 de sate cu biserici fortificate si prin cetatea medievala Sighisoara, leaga patru monumente UNESCO de la Sighisoara, Viscri, Saschiz si Breite, si traverseaza arii naturale protejate de importanta europeana si nationala. Cel mai lung traseu, (Viscri-Dealul Ciorilor), are 29,2 km. Datorita reliefului foarte accesibil si a diversitatii optiunilor, acestea pot fi parcurse de turisti (inclusiv familii cu copii) fara echipament complex sau o pregatire sportiva speciala, dar exista si circuite dedicate celor care îsi doresc mai mult si au o conditie fizica buna.
Clientii nu lipsesc, a declarat proprietarul unitatii de cazare de la Bunesti, Cornel Stanciu. „80 % dintre turisti vin pentru traseele de bicicleta. Avem o flota de 25 de biciclete pe care le închiriem. Avem mai multe tururi decât putem duce. În lunile mai si iunie mai avem câteva week-end-uri libere. Un tur de 8 zile costa aproximativ 950 euro/persoana, în care oferim cazare în pensiunile de pe traseu, mese, plimbarile cu bicicleta, dar si preluarea si ducerea clientului la aeroport. 99 % dintre turisti sunt straini. Într-un traseu «clasic» avem incluse localitatile Biertan, Sighisoara si Viscri” , a declarat proprietarul pensiunii.